Baneasa Trail Run sau balada alergatorului cu 9 degete

Duminica am alergat la Baneasa Autum Trail Run, alergare in urma careia am invatat fortat o lectie despre atentie si drumuri neasfaltate.

Traseul a fost cel de mai jos, asa cum a fost inregistrat de Garminul meu

Totul incepuse frumos pentru mine, ma simteam super bine, eram odihnita, plina de energie si imi doream mult sa fac 2PB-uri, unul la 10Km si unul la 21Km. Am pornit bine, reusind sa fac primii 10km intr-un timp mult mai bun decat de obicei (obiectiv indeplinit) si desi obosisem putin am rontait niste glucoza si am prins forte noi. La km 15 deja eram bine ca si timp fata de cum “scoteam” eu de obicei si eram sigura ca o sa scot un timp super bun.

La un moment ceva s-a intamplat si … am cazut. M-am impiedicat de o radacina ascunsa si am ajuns pe jos in genunchi si deja vedeam cum o sa dau cu capul de prima piatra. Ca sa opresc cumva cazatura m-am sprijinit in maini, care au alunecat pe frunze si pietris si degetul mic de la mana stanga s-a dislocat. Aveam degetul acordeon si eram sigura ca e rupt. Fata care alerga in fata mea s-a oprit imediat sa ma ajute si un baiat care era in zona a venit si el sa vada ce s-a intamplat. Mi-a tras de deget sa il indrepte, l-a pus la loc si s-a asigurat ca sunt ok. O alta doamna a venit si mi-a oferit apa, oamenii au fost super draguti si atenti chiar daca asta ii incetinea si le marea timpul. Le multumesc mult la toti, nu aveau nici o obligatie sa se opreasca si poate altii nu ar fi facut asta.

Am continuat sa alerg /merg destul de incet ultimii km si am reusit sa ajung cu bine la finish, nu aveam dureri prea mari la deget si am terminat cei 21km in 2h39 (clar un timp prost fata de ce imi propusesem eu). Ma bucur ca sunt bine, nu este nimic grav, putea sa fie mult mai rau, sa-mi rup piciorul, sa ma lovesc la cap, sa nu mai pot continua deloc sa alerg.

Am invatat ca atunci cand nu alergi pe asfalt trebuie sa “casti ochii” in jur la tot ce este in fata ta, ce este pe jos, ce urmeaza in urmatorii cativa metrii si ce se intampla pe traseu. Am invatat ca este bine sa port colanti lungi prin padure (daca as fi alergat in pantaloni scurti m-as fi lovit mult mai rau), chiar ajuta la un eventual impact cu solul. Am invatat ca nu trebuie sa arunc palmele inainte si ca este mai bine sa incerc sa amortizez cazatura, evitand sa pun atat de multa presiune pe degete sau inchieturi, care se pot rupe usor.

A urmat un drum la Municipal pentru o radiografie si o consultatie la ortopedie. Am aflat ca nu am nimic rupt sau fisurat, degetul este ok chiar daca este umflat si putin mov si ca trebuie sa port o atela si un bandaj timp de o saptamana (degetul avea tendinta sa stea spre exterior, asa ca a fost fortat sa stea drept si lipit de cel de langa el).

Data viitoare voi fi mult mai atenta la traseu, mai ales ca urmatoarea alergare este tot prin padure, la Plopeni. Accidentarile sunt inevitabile in sport, nimeni nu cred ca poate fi 100% atent sau 100% ferit de orice fel de accidentare. Asadar, aveti mare grija atunci cand alergati pe un teren nou, pe un drum accidentat, cu obstacole, unde nu este asfalt “ca’n palma”. De fapt, cred ca trebuie sa avem grija peste tot, oricand ne putem accidenta, chiar daca alergam pe un traseu pe care l-am facut deja de 200 de ori.

Consider lectia invatata si data viitoare nu voi mai face aceasi eroare 🙂

M-a durut pe mine ca să nu te doară şi pe tine, gen…

Asta o să fie un fel de „am testat eu ca să nu trebuiască să vă doară şi pe voi aşa că ia de cască ochii şi nu face ca mine”.

Am auzit că nu contează cu ce ești încălțat dacă ai voință și vrei să alergi (a naibii voinţă, ȋn ultima vreme cred că nu ne mai trebuie nimic pe lumea asta şi voinţa e răspunsul universal la toate problemele umanităţii). Da, complet adevărat, însă spre umila mea părere nu e absolut deloc recomandat, mai ales pentru cei care aleargă mai mult de o dată pe zi pe scări la metrou – din fericire reuşesc să mă evite ȋn utltimul moment şi nu ajunge nimeni cu capul spart, ȋmprăştiat pe şine – Liviu ȋmi mulţumeşte acum că nu fac mizerie la metrou :).

Când am început să alerg foloseam o pereche de Domyos, marcă Decathlon, care mă costaseră 50 lei la reducere acum câțiva ani. După ce alergările au devenit mai lungi de 1 km gâfâit pe bandă, ajungeam acasă cu o durere groaznică de tibie și cârcei la glezne. Chiar dacă făceam duș cu apă rece/apă fierbinte, luam calciu, magneziu, beam suficientă apă și mâncam după alergat, durerile persistau și la următoarea tură se agravau. Dacă făceam pauză câteva zile sau chiar o săptămână durerile dispăreau, dar la prima alergare reveneau.

Am căutat pe net să aflu cum le pot trata sau preveni şi pe scurt, mi-am dat seama că încălțămintea este problema așa că am hotărât să investesc într-o pereche de adidași speciali pentru alergare.

Stop cadru – aici am făcut prima mea mare greşeală: pentru că nu m-am informat suficient, mi-am cumpărat o pereche de Adidas running, ȋn numărul pe care ȋl port de obicei la pantofii de stradă, pereche pe care am folosit-o la o singură alergare şi m-a lăsat fără unghia de la degetul mare, aşa finuţ, după nici 10km. Da, nu m-a mai durut nimic ȋn afară de degete, dar nu cred ca aşa trebuie să funcţioneze treaba asta 🙂

Acum alerg cu Asics şi deja povestea este alta, degetele mele sunt fericite dar … din nou nu m-am infomat şi am pătimit. Repetă după mine, „ NU o să alerg niciodată un semi ȋn adidaşi noi pentru că o să fac băşici şi o să doară rău”.

Cu toate că acum pot să alerg lejer 18 km cu ei, tot mi se par puţin cam mici şi mă gândesc serios ca următorii să fie chiar cu jumătate de număr mai mari, ȋn caz că vreau să folosesc şi branţuri (ceva ȋmi spune că ȋn cei pe care ȋi am acum nu intră asemenea invenţie tehnică pufoasă).

Următoarea eroare, de data asta soldată fără daune colaterale, a fost că nu mi-am făcut testul de pronaţie ȋnainte să ȋmi cumpăr ȋncălţămintea. Testul se poate face gratuit la Intersport sau Sport Guru, durează 10 minute şi la final pleci mai deştept şi mai informat. Din fericire, eu am pronaţie neutră, aşa că pot purta orice pereche de mergători pofteşte inimioara mea (acum pofteste la nişte Asics Gel Noosa Tri 11, grafitti style).

Ce vreau să subliniez aici este că încălțămintea contează extrem de mult și nu mai discutăm de mofturi și de pantofi de „firmă” care doar arată bine. Oricum dacă ai ajuns până aici vei fi băgat deja ȋn cutii toate tocurile, platformele, sandalele şi deja nu mai arunci sute de lei pe chestii incomode care ȋţi distrug coloana.