“If you run, you are a runner” – despre primii mei 42km

“If you run, you are a runner. It doesn’t matter how fast or how far. It doesn’t matter if today is your first day or if you’ve been running for twenty years. There is no test to pass, no license to earn, no membership card to get. You just run.”

Inca ma uit la poza asta si nu imi vine sa cred ca am terminat maratonul de la Atena si ca au trecut deja 2 saptamani de atunci. E cumva ciudat sentimentul cand stau si ma intreb cat mai e pana la maraton dar imi dau seama ca l-am facut deja, momentul s-a dus, insa am ramas cu amintirile si experienta ce nu o voi uita niciodata, indiferent cat de bine voi alerga pe viitor si ce timp mult mai bun voi scoate pe acelasi traseu. Am in plan sa mai alerg o data Atena, undeva peste ceva vreme, nu stiu exact cand.

M-am tezit in dimineata zilei de 13 Noiembrie la 4:30 dimineata, m-am spalat pe ochi si pe dinti, am mancat o banana, m-am imbracat si am plecat la drum spre autocarele ce urmau sa ne duca la start. Dupa o ora pe drum, ascultand de 2 ori regulamentul cursei (in engleza si in greaca) am ajuns in zona de start undeva la ora 6 dimineata, urmand sa iau startul la aproximativ 9:30. Mi-am lasat hanoracul la camionul garderoba si am primit o bucata mare de plastic careia i-am facut gauri pentru gat si maini, ca sa imi tina de cald.

Cele 3 ore si jumatate petrecute in localitatea Marathon au zburat imediat si m-am trezit plecand in calatoria pentru care ma antrenasem din iunie, aventura pe care o asteptam atat de mult, plina de emotii si de ganduri de toate felurile.

Primii km n-au fost cu nimic deosebiti, poate ca inca nu realizam cu adevarat unde sunt si ce fac, dar am hotarat sa nu folosesc castile (desi mereu alerg cu muzica, de data asta am vrut sa traiesc, sa simt si sa aud fiecare moment) si nu le-am simtit lipsa deloc. Spre km 5 mi-am dat seama ca alerg putin mai repede decat media constanta de 7min/km pe care mi-o propusesem asa ca am inceput sa alerg mai incet. Nu ma interesa timpul, nu alergam pentru timpi sau PB, voiam doar sa ma bucur de tot. Pe masura ce se adunau km am inceput sa realizez si ca de data asta km 21 nu va insemna sfarsitul alergarii ci abia jumatatea distantei.

Urcarea a inceput undeva inainte de km 21 si mi s-a parut destul de usoara initial, devenind din ce in ce mai grea pe masura ce inaintam, si am ineput sa micsorez pasul. Dupa ce am terminat semimaratonul … mi-am dat seama ca mai am unul, trebuie sa continui, sa merg mai departe.

Inca de dimineata de cand coborasem din pat am avut o problema cu un carcel in spatele genunchiului drept, dar care m-a lasat imediat. Din pacate, pe la km 30, acest vizitator nepoftit s-a gandit ca e cazul sa insiste, sa vada ce fac. L-am ignorat si am continuat sa alerg. Deja pace-ul meu scazuse la 8min/km, dar in nici un caz nu aveam de gand sa merg sau sa ma opresc. Distanta pana la finish era din ce in ce mai mica, oamenii de pe traseu ne incurajau sa continuam, alergatorii care cedau in fata traseului si se urcau in autobuze ma faceau sa vreau sa ajung la finish, sa fie totul bine, sa nu trebuiasca sa abandonez sau sa depasesc timpul oficial.

Cand intr-un final am trecut pragul stadionului olimpic (cu ceva chin pe ultimul km din cauza carcelului) ceva s-a schimbat, pe ultima suta de metrii parca nu ma mai durea nimic, nu mai simteam nici un carcel, nici o durere, nu mai imi era somn, sete, foame.

Cand am simtit greutatea medaliei in jurul gatului a fost ca o trezire din somn, reusisem, alergasem maratonul de la Atena, alergasem 42 km!!! Reusisem imposibilul, ceea ce in urma cu numai 8 luni era o utopie si ceva ce nu credeam ca poate fi posibil.

Multi prieteni si colegi care nu alearga m-au intrebat cum m-am simtit, cum a fost, cum ma vad acum, cum m-a shimbat maratonul. Desi nu ai crede ca o asemenea experienta te poate schimba in vreun fel, cu toate ca ai auzit si pe altii spunand aceleasi lucruri despre schimbarea pe care o incepe in tine, nu poti realiza cu adevarat cum este pana nu termini si tu un maraton, primul tau maraton, caci de la al doilea in sus toate vor fi la fel.

M-am simtit ca si cum fostul “eu” a murit si s-a nascut un nou “eu”, mai bun, mai simplu, mai puternic, cu alta gandire, alta viziune asupra vietii si asupra a ceea ce inseamna limite sau vise. Mi-am redefinit cuvintele “posibil” si “imposibil”, am trecut prin senzatii opus diferite si sentimente contradictorii. Am realizat ca nimic in viata asta nu este imposibil de facut si ca singurele limite sunt cele pe care ni le setam chiar noi, in mintea noastra. Corpul uman este o masina atat de puternica si de complexa, care poate face lucruri uimitoare, de care nu il credeam in stare.

Abia astept urmatorul maraton, aceasta doar ce mi-a deschis apetitul pentru alergari lungi 🙂

Mi-a luat aproape 2 saptamani sa scriu acest text pentru ca nici nu stiu inca foarte bine sa pun in cuvinte tot ce am simtit si ce inca mai simt. Pentru mine, care in ultimii ani am fost un “couch potato” este o realizare incredibila, alergarea chiar mi-a schimbat viata, modul in care ma privesc pe mine si pe cei din jur, modul in care gandesc. Am devenit mai ordonata, mai atenta, mai organizata.

Poate ca nu alerg repede, bine, sau asa cum “ar trebui”, sunt constienta ca este mult loc pentru imbunatatiri, ca mai am multe de invatat si de aflat, dar primul pas a fost facut si asta conteaza cel mai mult…

Asa ca … daca iti doresti sa pornesti pe drumul asta, ia-ti inima in dinti, incepe de maine si o sa reusesti chiar si atunci cand toti cei din jurul tau iti vor spune ca este imposibil.

My Relationship With Running – Part 1

Acest post o sa fie unul lung, o poveste despre mine si relatia mea cu alergarea, cu adaptarea la o lume si o viata noua, cu vise, dorinte, impliniri. O poveste a unui drum pe care am ajuns intamplator, dar care mi-a placut atat de mult incat am ales sa raman si sa merg mai departe. E un drum despre depasirea limitelor, despre puterea de a merge mai departe, despre cunoastere si imprietenire cu cea mai importanta persoana din viata mea – eu.

M-am reapucat de alergare si de sport in general undeva prin luna ianuarie a acestui an. Mi-am facut un abonament la sala si mergeam impreuna cu un coleg de birou. Am inceput sa „alergam” pe banda, pun ghilimele pentru ca imi aduc aminte si acum cat imi era de greu sa alerg 300m fara sa ma opresc, preferam sa setez banda la inclinatie maxima si sa merg, decat sa mai trec prin chinul de a alerga. Fara sa-mi dau seama, pentru ca am continuat sa ma chinui aproape in fiecare zi, am reusit sa ajung la 500m alergati fara pauze, ca mai apoi sa urc la 1km de alergare continua.

Am iesit la prima mea alergare pe strada in jurul blocului, o tura de 2.6km si mi s-a parut mai greu decat la sala, nu am reusit sa-i alerg complet, ma opream destul de des si mi se parea greu. Dar am continuat. M-am inscris la proba de 10km la semimaratonul din mai de la Bucuresti, chiar daca nu alergasem niciodata mai mult de 4km legati (mai mult mers decat alergat, dar asta nu era un detaliu care sa ma opreasca). Am iesit sa alerg in parc sau pe strazile din cartier cat de des puteam, uneori mergeam, dar nu am renuntat, ma gandeam la cei 10km care in acel moment erau o distanta enorma pentru mine.

In ziua evenimentului, am descoperit cat de greu este sa alergi pe distanta mare, pe caldura, fara antrenament corespunzator, fara sa am idee de incaltaminte si imbracaminte adecvata. Mi-a luat aproape 2h si m-am oprit de foarte multe ori pe traseu, am mers foarte mult, dar am ajuns la finish in timp.

Nu m-am demotivat, am continuat sa alerg aproape zilnic si am descoprit gasca 321 sport, asa ca am inceput sa merg in Herastrau aproape in fiecare marti. Deja se lipise de mine „microbul” alergarii si voiam din ce in ce mai mult, alergam mai des, mai mult si mai constient. Am inceput sa citesc, sa ma documentez, sa intreb, sa caut informatii pe net. Urmatoarea alergare „oficiala” trebuia sa fie tot de 10km, dar cumva m-am ales cu o inscriere la semimaratonul de la Brasov. Fix cu o seara inainte de eveniment, mi s-a popus schimbul, a fost o nebunie si am acceptat imediat fara sa ma gandesc prea mult, dar si pentru ca cineva mi-a spus ca pot si ca ma va sustine.

Cei 21km in Brasov au fost … extrem de grei. 21km pintr-o caldura oribila, pe o sosea jumatate circulata de masini si autobuze, un traseu nu tocmai plat, prin camp, fara umbra, fara apa, ma simteam ca in desert. M-am oprit, da, am mers, am strans din dinti, dar am reusit din nou sa termin in timp. Si eram mandra de mine si plina de adrenalina si de dorinta de mai mult.

Asa ca am cautat mai mult. Am alergat mai mult, mai des, mai cu cap. Am inceput sa merg la sala, la inot, cu bicicleta si sa fac streching. L-am cunoscut pe Stefan Oprina si am intrat in trupa lui Fane, unde am descoperit antrenamentele personalizate, intervalele, long run-urile, bucatile, pace-ul adaptat la distanta, pozitia corpului, respiratia si importanta alimentatiei.

Am incercat alergarea la munte, pe poteci si drumuri forestiere, prin paduri unde nu se aude nimic in afara de respiratia mea si unde vad doar peisaje de vis. Am descoprit chinul unui „semimaraton” montan la Ciunget, aproape 27km in 7h de mers, catarat, coborat, alergat si tarat. Si sentimentul a fost sublim, oboseala si fericire cum numai dupa 7 ore de efort continuu poti sa simti.

Am continuat cu alergari „oficiale” la crosuri, semimaratoane in padure la Baneasa, la Plopeni, in Bucuresti, alergarile de marti cu 321, joia si in weekenduri cu Trupa lui Fane, alergarile singura sau cu prietenii in IOR, in Tineretului, in Moghioros sau pe strazile Bucurestiului.

Undeva intr-un compartiment de tren, in drum spre Bucuresti intorcandu-ma de la o alergare in Sinaia, s-a nascut ideea maratonului de la Atena. 42km pe traseul original, primul maraton alergat vreodata de un om. Primul meu maraton. Daca tot urma sa alerg 42km pentru prima data, de ce sa nu fie chiar maratonul original?

Cand am terminat semimaratonul de la Bucuresti in octombrie, cu un timp oficial de 2h19min, jumatate fiind chiar pe traseul primilor mei 10km, am realizat cat de mult m-am schimbat si cat de mult am crescut. Am alergat 17km fara sa ma opresc cand am realizat ca in urma cu 4 luni jumatatea acestei distante mi se parea muntele Everst, ca in urma 7 luni 1km era un vis frumos. Astazi alerg 10km ca antrenament lejer si semimaratonul este doar o alta alergare mai lunga.

Da, nu alerg repede, nu scot timpi extraordinari si nu ies pe podiumuri. Alerg incet, constant, fara sa ma obosesc si fara sa ma accidentez. Din februarie pana acum nu am avut nici o accidentare cauzata de alergare, mai ales ca am „ars etape” si nu am urmat un drum lin si sigur, asa cum „scrie in carti”. Poate si pentru ca am fost atenta, am luat pauza atunci cand corpul a cerut-o, m-am alimentat cum trebuie, am dormit, am alternat tipurile de miscare si nu am alergat foarte repede.

Am cunoscut multi oameni noi pe drumul acesta, oameni care mi-au devenit bun prieteni, care m-au sprijinit, au avut incredere in mine, m-au ajutat si mi-au fost alaturi. Am cunoscut oameni care aleaga din motive atat de diferite de ale mele, oameni care vor performanta, oameni care alearga pentru ei, pentru bani sau pentru podium. Dar toti suntem la fel intr-un final, pentru ca ne uneste pasiunea pentru acest sport atat de simplu, dar atat de frumos.

Omul este nascut sa alerge, alergarea este cea mai primitiva si mai complexa forma de miscare, care ne transforma din oameni in animale superbe.

Mai sunt 6 zile pana voi zbura spre Atena, pana voi mai depasi o alta limita, o bariera pe care in acest moment o privesc cu groaza dar si cu bucurie. Pentru mine, acest maraton va fi un test de vointa, un test psihic si un test fizic, pe care sper sa le trec cu bine, ca de fiecare data.

🍁 Relaxarea dinainte de maraton – masaj Lomi Lomi 🍁

Mai sunt 6 zile pana cand voi lua startul primului meu maraton, primii 42km pentru care m-am pregatit atat fizic cat si psihic in ultima vreme. Sunt constienta ca nu va fi usor, mai ales ca maratonul ales nu este chiar unul dintre cele mai usoare care exista (Maratonul original de la Atena). Mi-am dorit ca primul meu maraton sa fie unul simbolic, asa ca am ales chiar primul maraton alergat vreodata.

Daca pentru partea fizica am inclus antrenamente de forta si inot pe langa alergare, pentru partea psihica, pe langa carti, meditatie si discutii cu oameni dragi mie, am descoperit beneficiile relaxarii prin masaj.

Unul dintre cele mai interesante masaje pe care le-am experimentat a fost masajul Lomi Lomi, considerat unul dintre cele mai vechi forme de vindecare a trupului si a sufletului, practicat de vindecatorii din Hawaii.

Oana Maria Botonogu, terapeut si formator al centrului Bio Focus, mi-a explicat principiile acestui tip de masaj si mi-a demonstrat cum poate sa faca sa dispara o febra musculara de 2 zile care nu ma lasa nici sa ma asez pe scaun cum trebuie. Dupa o serie de exercitii de forta la sala combinate cu o alergare de 10km in dimineata dinaintea masajului, m-am ales cu o febra musculara de „zile mari”, muschii mei nefiind obisnuiti cu miscarile din sala de forta. Dupa masaj, am simtit cum mi s-a incalzit tot corpul si chiar daca febra nu a disparut complet am ramas doar cu o usoara senzatie de jena in muschi, care nu s-a transformat la loc in durere asa cum se intampla dupa un masaj „home made” cu creme relaxante.

Ideea fundamentala a filosofiei Huna (pe care se bazeaza terapia Lomi Lomi) este ca fiecare dintre noi creeaza o experienta personala a realitatii, prin credintele, actiunile si reactiile noastre, prin ganduri si sentimente. In filosofia Huna exista sapte principii spirituale ale vietii, care explica modul in care functioneaza lumea:

1. IKE – CONSTIINTA: Lumea este asa cum crezi tu ca este.
2. KALA – LIBERTATEA: Nu exista limite.
3. MAKIA – CONCENTRAREA : Energia urmeaza calea atentiei.
4. MANAWA – PERSISTENTA: Acum este momentul pentru putere.
5. ALOHA – IUBIREA : A iubi inseamna a fi fericit cu ceea ce ai.
6. MANA – INCREDEREA : Toata puterea vine din interior.
7. PONO – INTELEPCIUNEA: Eficienta este masura adevarului.

In viziunea unui kahuna (vindecatorul), mintea este asemeni unei gradini, iar gandurile sunt asemeni unor seminte. Ele incoltesc si dau roade. Trebuie sa avem grija ce ganduri plantam in mintea noastra, caci, inevitabil, vom culege ceea ce am semanat. Vestea buna este ca orice stres, dezechilibru sau boala pot fi corectate lucrand asupra ta. Nu este nevoie sa cauti raspunsuri sau ajutor in afara ta. Si nimeni nu iti poate oferi informatii mai relevante decat cele pe care le poti obtine singur cautand in tine insuti.

Chiar daca teoriile de genul acesta ti se par o prostie, sau nu crezi ca iti poti influenta viata in vreun fel, sa gandesti pozitiv si sa creezi experiente placute care sa te ajute in drumul tau, n-a facut nici un rau nimanui. Iar daca langa asta adaugi si un masaj de relaxare, cateva momente ale tale cu tine, cu o muzica relaxanta in surdina si arome placut mirositoare, rau nu are cum sa iti faca, ba din contra.

Munca continua, fara nici un pic de relaxare sau odihna nu aduce nimic bun. Suprasolicitarea te face „mai bun” doar pe moment, dar poate avea consecinte grave pe mai tarziu si asta nu se aplica doar in sport. Acasa, la birou, in afacerea ta pe care abia ai inceput sa o construiesti, daca totul este work work and no play, la un moment vei face „poc”. Corpul si mintea noastra nu pot functiona non stop la turatie maxima, nu ne putem hrani numai cu stres si trebuie sa invatam sa ne relaxam, sa ne detasam de probleme si sa privim totul de pa margine, cu alti ochi.

In Romania, masajul este inca considerat un lux, un snobism sau o inutilitate. Din pacate, pentru multi dintre noi care nu avem bugetele de rasfat ale occidentalilor sau ale vecinilor europeni mai instariti, sa ajungem la masaj macar o data pe saptamana est aproape imposibil. Si daca nu e vorba de bani, e vorba de timp. Niciodata nu avem suficient timp, pentru noi, pentru munca, pentru familie, prieteni, hobby-uri, sport, lectura, gatit, plimbari.

Ziua are 24h pentru toti, nimeni nu poate „da spaga” sa primeasca cateva ore in plus pe zi ca sa termine ce mai are de facut. Eu incerc, pe cat posibil, sa imi fac timp si pentru mine pentru ca eu sunt cea mai importanta persoana.

V-o recomand din toata inima pe Oana Maria Botonogu (www.onixtherapy.ro) pe care o gasiti la Centrul Bio Focus (www.centrulbiofocus.ro) alaturi de ceilalti oameni minunati.

🍛 🍲Idei de pranz sau cina inainte de semimaraton

In ultimele zile am avut mai multa inspiratie si am decis ca mai bine gatesc acasa ceva sanatos (nu chiar de fiecare data) decat sa mananc iar piept de pui cu salata de varza la cantina. In general imi place mancarea cat mai putin procesata, cu foarte putina carne, nu sunt fana ciorbe, mancaruri gatite sau fast food. Imi plac mult fructele – de obicei le mananc ca mic dejun sau cina, legumele, iaurtul cu fructe, seminte, fulgi de ovaz si miere, budinca de chia, orezul cu ciuperci si morcovi si cam orice nu e nevoie sa fie gatit.

🍴 Fasole verde cu seminte de in si usturoi

Am dat in clocot in apa cu putin sare pentru 5 minute cam 500gr de fasole verde congelata. Intre timp am topit o bucata mica de unt in tigaie, am calit 4 catei de usturoi 3 minute apoi am adaugat fasolea scursa bine de apa. Cand s-a evaporat toata apa am pus sos de soia dulce si seminte de in, am mai lasat 5 minute sa se prajeasca putin semintele si … gata! Am mancat a doua zi cu gratar.

🍴 Gratar cu salata de sfecla rosie si emmentaler

Aici gatitul a insemnat pus carnea asezonata cu sare, piper, si fulgi de chilly pe gratar si lasata nemiscata 5/7 minute pe fiecare parte. Salata de sfecla pentru lenesi (gata preparata si taiata) gasiti in Mega, un borcan mare de la Olympus costa 4.4 lei. Emmentalerul nu stiu cat e de sanatos dar mie imi place super mult, l-as manca cu orice, 2/3 bucatele subtiri n-au omorat pe nimeni.

🍴 Cartofi copti cu smantana si salata de varza

Se aleg cei mai mari si mai frumosi cartofi din casa si li se face baie cu apa rece si eventual un burete pentru a-i curata de pamant si alte probleme. Se pun in tava cuptorului si se lasa la foc mediu cam 45 minute sau pana intra furculita usor in ei. Se servesc imediat, taiati pe jumatate, cu putin unt, smantana 12%, sare si piper. Salata de varza se face clasic, cu sare, piper si putin otet balsamic, lasata minim 30 min la frigider sa se patrunda aromele.

🍴 Paste bolognese

Pentru ca maine alerg la MIB la proba semimaraton, am zis ca este cazul de carboloading cu o portie de paste. Am fiert pastele in apa cu putina sare si ulei conform indicatiilor de pe pachet. Pentru sos am prajit in tigaie o conserva de carne de la Mega, marca 365 impreuna cu un borcan de ciuperci feliate pana s-a evaporat tot lichidul si s-a rumenit carnea. Am pus 1/2 borcan de sos de paste bolognese (tot de la Mega si nu, nu le fac reclama dar de la ei cumpar cei mai des), oregano, busioc, sare, piper si 1/2 de legatura de patrunjel proaspat. Am amestecat pastele cu sosul si am pus 2 felii de emmentaler langa, asa, de pofta 🙂

Maine alerg la Bucharest Marathon 2016, cu numarul H6145, harta semimaratonului este cea de mai jos. Testez si o noua metoda de prindere a numarului, cu ajutorul curelei de la Isostar, sa vedem daca se vede vreo diferenta si reusesc sa raman cu numarul intact la final.

Parcul de Aventura Comana – weekend activ in natura

Weekendul trecut mi-am petrecut duminica in Parcul de Aventura Comana, unde avea loc un festival cu mancare traditionala si muzica, unde se zvonea ca poti face miscare, te poti da cu bicla, poti alerga, manca si chiar dormi peste noapte la hotel.

Este fix genul acela de loc unde sa evadezi din Bucuresti intr-un weekend si sa nu pleci totusi prea departe, la aproximativ 45 de km, drum care dureaza cam o ora, in functie de unde dai startul si de aglomeratia de pe drum. Am inteles ca orice drum ai alege e la fel de prost, asa ca varianta cea mai dreapta a fost castigatoare. Intr-adevar, drumul pana acolo e plin de gropi, carute, asfalt stricat si indicatoarele sunt mirifice dar lipsesc cu desavarsire.

E mereu foarte aglomerat, asa ca gasirea unui loc de parcare poate fi o aventura in sine. O varianta buna este sa mergi cu bicicleta, pleci de dimineata din Bucuresti si te intorci seara (eu am fost acolo impreuna cu o familie cu un copil mic, deci masina a fost alegerea evidenta).

Odata ajuns o sa observi ca zona este super frumoasa, totul e o mare padure ce inconjoara o balta, totul e verde, aerul e curat, copacii fac umbra si tin racoare.

Ce poti sa faci?

• sa inchiriezi o bicicleta pentru 10 lei ora sau 50 lei toata ziua;
• sa te dai cu tiroliana pentru 10 lei segmentul (fara limita de greutate, doar sa te incapa hamul);
• sa te cateri pe copaci si sa faci traseul de “aventura”;
• sa calaresti unul dintre cei doi cai;
• sa te plimbi cu barca;
• sa inchiriezi o masinuta de golf (deci probabil e si un teren de golf pe undeva pe acolo);
• sa stai pe iarba, sa ridici un zmeu;
• sa alergi, locul este perfect pentru alergat, sunt o multime de alei, de drumuri secundare prin padure, sigur gasesti ceva pe placul tau;
• sa te plimbi, sa mananci la unul dintre restaurante;
• sa stai pe scaunele / sezlonguri si sa bei ceva;
• sa ramai peste noapte la hotel.

Teoretic poti face orice, mai putin picnic; este specificat la intrare ca picnicurile sunt interzise in interiorul parcului. De aici am tras concluzia ca daca toata lumea isi aduce mancare de acasa nu mai mananca nimeni la restaurantele lor  🙂

Apropo de restaurante, sunt doua destul de mari, unul cu specific romanesc si unul cu specific grecesc. Este foarte greu sa gasesti o masa libera, am inteles ca nici rezervarile nu sunt mereu onorate, ca se face coada si lista de asteptare, dar noi am avut norocul sa gasim o masa care se eliberase fix atunci.

Parerea mea despre restaurant este un pic subiectiva, depinde foarte mult de fiecare cam cati bani are in portofel, pentru ca preturile sunt mari: o ciorba 16/17 lei, o salata de vinete 10 lei, pastrama de berbecut cu mamaliga si muraturi 55 lei, mamaliga cu branza, smantana si ou 20 lei, 2 cartofi copti cu smantana 13 lei, deserturile incep de la 16/17 lei. Apa este 5 lei sticla de 330ml, 10/15 lei cafeaua, 5/7 lei sucurile. Cu toate astea mancarea este foarte buna, portiile sunt mari, painea este proaspata si facuta “in casa”,  iar ciorba vine cu smantana si ardei intr-o cantitate generoasa. Noi am primit mancarea in 5 minute, dar am inteles ca poti astepta si 30/40 minute dupa primul fel. Se fumeaza pe terasa acoperita si am mancat acompaniati de vreo 2 catei cuminti si pufosi, amanunte care nu m-au deranjat in mod deosebit, dar care ar putea fi imbunatatite daca aliniem totusi si serviciile/conditiile cu preturile de lux.

Parcul este ingrijit si curat, am observat ca lumea nu prea arunca pe jos, sunt multe cosuri de gunoi pe care angajatii parcului le curata regulat, sunt suficiente toalete peste tot si au inclusiv camera pentru schimbat bebe.

Muzica din cadrul festivalului a fost putin in afara contextului, mergea mai bine in club la 2 noaptea decat la un eveniment in aer liber pentru familie, prezentat de preotul satului. Bine ca ansamblul folcloric de copii a salvat putin situatia, altfel festivalul a fost un “fas” cu mici la 5 lei si carnati la 8 lei bucata, bere si apa la suprapret, fara nici un targ sau expozitie, nici un numar artistic. Imaginea de ansamblu era de idee aplicata la repezeala sa vina lumea si sa iasa niste bani.

Am gasit o cafenea cu braga, must, socata, limonada si placinte. Din nou, preturile erau mari: 10 lei paharul de braga sau socata, 15 lei o felie de placinta, 4 lei cupa de inghetata de la Betty Ice si in afara cateva masute si sezlonguri unde se putea sta la soare nu prea erau multe de facut acolo.

Ca si concluzie, merita sa dai o fuga pana acolo, chiar daca nu planuiesti sa mananci la restaurant sau sa dormi la hotel (unde camera este in jur de 300 lei pe noapte), deci sa cheltuiesti multi bani. Daca mergi cu bicicleta ta, te dai cu tiroliana peste lac, stai pe iarba pe marginea apei si rozi un sanwich adus de acasa, te alegi cu o zi de weekend activa petrecuta in natura la aer curat si cu costuri acceptabile.

🌳🌳🌳 Semimaraton Plopeni 2016 – cel mai greu dar si cel mai frumos semi al meu

Nu puteam rata un eveniment organizat de Trupa lui Fane, asa ca vineri seara am plecat catre Plopeni, pentru a alerga sambata prin padurea de stejari. Nu stiam exact la ce sa ma astept, dar cum mai alergasem de doua ori in Baneasa ma gandeam ca o sa fie cam la fel… dar niciodata socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ.

Fiind la inceput, fiecare alergare este o noua lectie pentru mine si nici un concurs nu se aseamana cu cel dinainte. O noua provocare ma asteapta de fiecare data si sunt fericita ca si de data asta am reusit sa o duc la bun sfarsit.

Pentru mine acest semimaraton a fost cel mai greu de pana acum. Am alergat primul meu semi la Brasov, apoi in parcul IOR la antrenamentele cu Trupa, un semi montan la VLC, unul la Fox Trail, unul la Baneasa Trail Run si acum pe cel de la Plopeni. Fiecare alergare a fost diferita de cea de dinainte, am invatat cate ceva nou din fiecare si mi-am dat seama ca indiferent cu ce asteptari pleci de acasa, chiar daca cunosti traseul sau nu, mereu o sa fie ceva nou din care sa inveti. Dimineata era destul de frig asa ca m-am gandit sa ma imbrac un pic mai gros decat de obicei, chiar daca stiam ca pe traseu o sa ma incalzesc; pana la urma am ajuns la concluzia ca tot mai bine era sa raman la combinatia mea preferata de colanti lungi si bustiera. A iesit soarele si mi-a fost foarte cald, chiar daca am legat in talie bluza cu maneca lunga. Am alergat 2 ture de padure, o padure superba, peisaje de vis, cantec de pasarele si caprioare, dar o padure cu un traseu foarte greu. Am alergat destul de incet, sa fiu atenta sa nu ma accidentez din nou, sa ma bucur de peisaje si de miscare in aer curat. Nu aveam nici un target anume, ci doar sa termin in cele 3 ore pe care le aveam la dispozitie. Am terminat in 2h48min34sec, un timp mare vor spune multi, dar un timp ok zic eu, pentru un incepator care nu cunostea traseul si care se astepta la poteci de plat, dar a dat de busteni, noroi, gropi si santuri cu apa.

A fost un concurs super bine organizat, traseul foarte bine marcat, voluntarii atenti si draguti cu noi, colegii din trupa (voluntari de data asta) ne incurajau la fiecare punct, am simtit ca alerg printre prieteni care au grija de noi. Multumesc Stefan si Rodica Oprina pentru aceasta experienta noua, pe care am reusit sa o termin in timpul oficial si care a reprezentat cel mai greu traseu al meu de pana acum. Fiecare alergare noua este un pas mai aproape de maratonul de la Atena, o noua caramida pe drumul ce ma va duce in Grecia. Experiente din care invat lucruri noi, despre mine, despre corpul meu si despre alergare.

Partenerii nu au fost multi, dar au avut mare grija de noi si s-a creat atmosfera unui concurs ce capata traditie: Costin si Natalia de la Ice Power cu gelurile lor magice, gemurile naturale perfecte ca terapie de recuperare + bijuteriile personalizate pentru alergatori de la MSM-shop, masajul de la final de la Terapie pentru miscare, produsele de la Redis Nutritie, trofeele personalizate, mancarea super buna de la final si atmosfera de intalnire intre prieteni de pe tot parcursul evenimentului.

Abia astept urmatoarea editie care sper sa aibe loc si in 2017. Un traseu asa frumos si provocator merita alergat de fiecare data cand ai ocazia.

Baneasa Trail Run sau balada alergatorului cu 9 degete

Duminica am alergat la Baneasa Autum Trail Run, alergare in urma careia am invatat fortat o lectie despre atentie si drumuri neasfaltate.

Traseul a fost cel de mai jos, asa cum a fost inregistrat de Garminul meu

Totul incepuse frumos pentru mine, ma simteam super bine, eram odihnita, plina de energie si imi doream mult sa fac 2PB-uri, unul la 10Km si unul la 21Km. Am pornit bine, reusind sa fac primii 10km intr-un timp mult mai bun decat de obicei (obiectiv indeplinit) si desi obosisem putin am rontait niste glucoza si am prins forte noi. La km 15 deja eram bine ca si timp fata de cum “scoteam” eu de obicei si eram sigura ca o sa scot un timp super bun.

La un moment ceva s-a intamplat si … am cazut. M-am impiedicat de o radacina ascunsa si am ajuns pe jos in genunchi si deja vedeam cum o sa dau cu capul de prima piatra. Ca sa opresc cumva cazatura m-am sprijinit in maini, care au alunecat pe frunze si pietris si degetul mic de la mana stanga s-a dislocat. Aveam degetul acordeon si eram sigura ca e rupt. Fata care alerga in fata mea s-a oprit imediat sa ma ajute si un baiat care era in zona a venit si el sa vada ce s-a intamplat. Mi-a tras de deget sa il indrepte, l-a pus la loc si s-a asigurat ca sunt ok. O alta doamna a venit si mi-a oferit apa, oamenii au fost super draguti si atenti chiar daca asta ii incetinea si le marea timpul. Le multumesc mult la toti, nu aveau nici o obligatie sa se opreasca si poate altii nu ar fi facut asta.

Am continuat sa alerg /merg destul de incet ultimii km si am reusit sa ajung cu bine la finish, nu aveam dureri prea mari la deget si am terminat cei 21km in 2h39 (clar un timp prost fata de ce imi propusesem eu). Ma bucur ca sunt bine, nu este nimic grav, putea sa fie mult mai rau, sa-mi rup piciorul, sa ma lovesc la cap, sa nu mai pot continua deloc sa alerg.

Am invatat ca atunci cand nu alergi pe asfalt trebuie sa “casti ochii” in jur la tot ce este in fata ta, ce este pe jos, ce urmeaza in urmatorii cativa metrii si ce se intampla pe traseu. Am invatat ca este bine sa port colanti lungi prin padure (daca as fi alergat in pantaloni scurti m-as fi lovit mult mai rau), chiar ajuta la un eventual impact cu solul. Am invatat ca nu trebuie sa arunc palmele inainte si ca este mai bine sa incerc sa amortizez cazatura, evitand sa pun atat de multa presiune pe degete sau inchieturi, care se pot rupe usor.

A urmat un drum la Municipal pentru o radiografie si o consultatie la ortopedie. Am aflat ca nu am nimic rupt sau fisurat, degetul este ok chiar daca este umflat si putin mov si ca trebuie sa port o atela si un bandaj timp de o saptamana (degetul avea tendinta sa stea spre exterior, asa ca a fost fortat sa stea drept si lipit de cel de langa el).

Data viitoare voi fi mult mai atenta la traseu, mai ales ca urmatoarea alergare este tot prin padure, la Plopeni. Accidentarile sunt inevitabile in sport, nimeni nu cred ca poate fi 100% atent sau 100% ferit de orice fel de accidentare. Asadar, aveti mare grija atunci cand alergati pe un teren nou, pe un drum accidentat, cu obstacole, unde nu este asfalt “ca’n palma”. De fapt, cred ca trebuie sa avem grija peste tot, oricand ne putem accidenta, chiar daca alergam pe un traseu pe care l-am facut deja de 200 de ori.

Consider lectia invatata si data viitoare nu voi mai face aceasi eroare 🙂

Cum ma pregatesc si cum ma recuperez dupa o alergare 🏃 de 21K?

A inceput sezonul concursurilor de toamna: Baneasa Trail Run (primul care ma asteapta, acum duminica), MPC, Transfier, Transmaraton, MIB, Atena, etc. asa ca e momentul sa ma pregatesc temeinic si corespunzator pentru zilele in care voi alerga “oficial”. Alergatorii “veterani” stiu cum sa-si pregateasca corpul inainte de o cursa si cum sa se recupereze cat mai rapid dupa, dar pentru noi, incepatorii (dintre care fac si eu parte) este mereu loc de imbunatatiri si cautam “tips&tricks” care sa ne fie de folos.

Am strans cateva idei care pe mine m-au ajutat pana acum si m-am gandit sa le impartasesc cu voi. Nu zic aici ca sunt litera de lege sau ca daca a functionat pentru mine o sa functioneze si pentru voi, dar consider ca pot fi universal valabile si ca ajuta pe oricine. Pana la urma corpul reactioneaza la fel, indiferent daca e vorba de un amator sau de un atlet olimpic.

🏃 Nu introduc mancaruri noi in dieta, indiferent cat de bune/ sanatoase/ energizante sunt considerate. Ca si sportivi amatori mancam deja sanatos (cei mai multi dintre noi) si stim ce ne ajuta pentru a functiona la capacitate maxima. Majoritatea avem o dieta bogata in fructe, legume, grasimi sanatoase, cereale integrale, proteine si multa multa apa si stim deja ca inainte de o cursa trebuie sa crestem aportul de carbohidrati. Incerc sa reduc cefeaua si ceaiul cu 2 zile inainte de cursa, mananc mai multe paste (de preferat fara carne) si cereale integrale, beau multa apa si suplimentez aportul de proteine cu un shake sanatos (proteina naturala de dovleac, in sau canepa). Evit combinatiile noi, ingredientele pe care nu le-am mai mancat niciodata, batoane energizante pe care nu le-am testat deja.

🏃 Folosesc suplimente naturale si vitamine: vitamina B12, calciu si magneziu, vitamina C si spirulina. Mananc cu minim 90 minute inainte de inceperea cursei, de obicei un iaurt cu fulgi de ovaz, quinoa, seminte sau nuci crude, fructe si putina miere sau oua fierte cu paine integrala si un fruct. De asemenea beau 2 pahare de apa plata si am grija sa merg la toaleta inainte de a se da startul. Nimeni nu vrea sa caute un loc ascuns din padure sau sa fuga cu un pace de 2 in cautarea unei toalete publice 🙂

🏃 In timpul cursei folosesc la maxim punctele de hidratare. Apa si izotonic, o gustare sarata si glucoza ma ajuta la fix. Folosesc gelurile la cursele de 21km sau peste si ma energizez natural cu cele puse la dispozitie de organizatori. M-am invatat sa imi iau cateva cuburi de glucoza cu mine, cand simt ca obosesc mananc un cub si ma energizeaza imediat – inainte asteptam glucoza la punctele de hidratare insa uneori distanta intre ele este mai mare si simt nevoia de ceva dulce.

🏃 Nu beau sucuri acidulate sau care contin mult zahar, indiferent cat de tentant este (Coca Cola, sucuri de fructe din concentrati), de obicei am la mine un shake de proteine cu lapte de soia (pe care il prepar de acasa), sfanta apa si o gustare sanatoasa cu carbohidrati. Majoritatea curselor ofera punct de recuperare la final, unde aleg sanatos: banane, portocale, mere, covrigei sau alune si nu napolitane, biscuiti cu ciocolata, eugenii sau alte gustari pe care in mod normal nu le-as consuma.

🏃 Ma rasfat cu ceva bun la cateva ore dupa alergare. In ultima vreme o bere si o ciorba de burta au fost alegerile mele (cea mai buna ciorba de burta din Bucuresti este la Casa Anca, zona 1 Decembrie 1918).

🏃 Ma odihnesc, dorm bine inainte si dupa cursa si ma recuperez activ a doua zi, fie cu o ora la inot, sauna si jacuzzi, fie cu o plimbare usoara pe bicicleta fie o alergare usoara de 7 km prin Herastrau. Ritualul meu preferat este piscina, sauna uscata si o plimbare pe jos prin magazine.

🏃 Am mare grija la imbracaminte. Chiar daca afara pare racoare ma imbrac ca si cum ar fi cu 10 grade mai cald. Am observat ca mereu transpir si mi se face foarte cald asa ca mai bine tremur putin la start cat nu sunt incalzita inca si apoi nu lesin de cald. De obicei alerg doar in bustiera si colanti/ pantaloni scurti sau 3/4, iar la final ma asteapta un hanorac pufos si o pereche de pantaloni lungi uscati. Nu este deloc sanatos sa ramanem imbracati cu hainele transpirate, riscul de raceala este destul de mare.

---

💕 QUESTIONS FOR YOU 💕

1. Ce ponturi aveti pentru pregatirea inainte de cursa si recuperarea de dupa?
2. Cum va pregtiti pentru concursurile de alergare?
3. Ce haine purtati pentru alergarile de toamna/ iarna?

🌴🌴 10 lectii invatate in perioada de „recuperare”

The best pace is a suicide pace, and today looks like a good day to die – Steve Prefontaine

---

A venit in sfarsit toamna ! Abia asteptam sa se termine zilele de vara cu 35 de grade la umbra, asflat care simti cum se topeste cand calci, soarele care arde si aerul atat de greu de respirat. Abia astept sa vina zilele racoroase, sa se coloreze parcurile, sa alergam pe covorul de frunze ruginii, sa adie vantul si sa ploua torential ☔

Vara asta am reusit cumva sa ma „accidentez”; prima data in groapa care mi-a adus o frumoasa entorsa de glezna si m-a tinut pe bara 2 saptamani, a doua oara genunchiul drept care durea dupa fiecare alergare mai lunga de cativa km (genunchi care inca ma deranjeaza la alergarile lungi). O alta pauza de 2 saptamani mi-a fost „impusa” dupa VLC, cand o anumita perioada sensibila specifica femeilor a venit cu cateva complicatii neasteptate (o sa scriu despre asta intr-un articol separat, am aflat cateva informatii interesante de la medicul meu ginecolog si as vrea sa le impartasesc si altor fete).

Am aflat in aceste perioade ca sunt foarte multe lucruri, aparent mici, dar care ajuta foarte mult in procesul de recuperare si ma ajuta sa raman sanatoasa si sa pot alerga in continaure.

1. SA FOLOSESC GHEATA PE GAMBE SI TALPI DUPA ALERGARILE LUNGI
2. SA FAC INCALZIRE INAINTE DE ANTRENAMENT (2km alergare usoara + exercitii de gimnastica)
3. SA FAC STRETCHING DUPA ANTRENAMENT (2km de revenire + streching usor)
4. SA ALTERNEAZ SPORTURILE (alergat, inot, bicicleta, sala)
5. SA FAC ANTRENAMENTE DE FORTA LA SALA (foarte important pentru intarirea musculaturii si pentru rezistenta)
6. SA MA ODIHNESC SUFICIENT (sa dorm minim 8 ore pe noapte, sa ma odihnesc cel putin doua zile pe saptamana)
7. SA MANANC SANATOS (un corp sanatos si frumos “se face” in bucatarie, totul este 80% mancare si 20% sport)
8. SA BEAU MULTA APA (minim 2L pe zi de apa plata sau minerala)
9. SA IMI ASCULT CORPUL (el stie cel mai bine ce are nevoie si cand)
10. SA PORT ECHIPAMENTUL COMPRESIV RECOMANDAT DE ORTOPED (cateva zile am refuzat sa port fasa compresiva pt glezna si durerile nu scadeau, dupa ce am realizat ca nu fac bine, glezna si-a revenit mult mai repede).

 

💕 QUESTIONS FOR YOU 💕

1. V-ati accidentat vreodata din cauza sportului practicat?

2. Ce faceti ca sa preveniti accidentarile?

3. Ce sport va place sa faceti “for fun” ?

☕️ Cum impacam serviciul cu alergarea?

I don’t run to add days to my life. I run to add life to my days.

---

Cati dintre voi nu v-ati dorit sa va puteti concentra doar asupra sportului, fara sa fie nevoie sa mergeti la serviciu zilnic si fara sa fie orice altceva care sa stea in calea “antrenamentului perfect” ?

Cu toate acestea, multi dintre marii alergatori (printre care si Dean Karnazes) au avut sau au joburi full time, fara posibilitatea de a se concentra exclusiv pe alergare. 99% dintre oamenii pe care i-am cunoscut in aceasta perioada merg la serviciu zilnic, la un program clasic 9-18 sau chiar mai mult si cu toate acestea reusesc sa ajunga la toate antrenamentele.

Am descoperit pe parcursul anilor ca in viata conteaza cel mai mult ce prioritati avem, o zi are 24h pentru toata lumea, nu este nimeni avantajat. Cred ca timpul este singurul care nu accepta spaga ca sa actioneze in favoarea noastra.

Totul in viata se bazeaza pe alegerile pe care le facem, nu suntem constransi de nimeni si nimic sa mergem sau sa actionam intr-o anumita directie, avem luxul liberului arbitru.

Pot alege daca ma trezesc dimineata la 5.30 sau daca dorm pana la 7, pot alege daca dupa serviciu ma duc direct acasa sa stau la TV sau daca ma duc in parc sa alerg (sau la bazin sa inot, sau sa ies cu bicicleta, sau sa merg la sala), pot alege daca merg in club sau stau cu prietenii la bere pana la 2 noaptea sau daca merg acasa sa dorm la 11, pot alege daca mananc micul dejun sau nu, daca mananc la McDonald’s sau KFC sau daca imi fac o salata acasa … si lista poate continua la infinit. Ideea este ca nimeni nu ne obliga sa facem ceva din ceea ce nu ne dorim si viata noastra este suma alegerilor pe care le facem zilnic.

Lucrez intr-o corporatie asadar programul meu este unul clasic, 9 to 5, uneori cu ore suplimentare daca este necesar. Drumul de acasa pana la birou imi “mananca” 30 minute dimineata si 30 de minute seara, deci din 24h pe care le am la dispozitie imi raman 15h sa le impart intre familie, prieteni, treburi casnice si administrative, iesiri in oras, shopping, citit, somn, alergat, inot, bicicleta, concursuri de alergare, etc.

Cum ma descurc eu ?

♥ Prefer sa dorm dimineata mai mult in timpul saptamanii pentru a fi odihnita pe parcursul zilei si pentru a ma incarca cu energie. Am incercat de multe ori sa ma trezesc mai devreme, insa nu sunt o persoana matinala. Ma trezesc zilnic la 6.30 / 7, am avut o perioada in care am fost nevoita sa la trezesc la 5 insa corpul meu nu a rezistat foarte mult si eram epuizata. Este foarte important sa imi ascult corpul si sa nu il oblig sa faca ceva ce nu ii place.

♥ Nu sar niciodata peste micul dejun chiar daca trebuie sa-l mananc la birou la ora 9. Daca nu mananc dimineata am tendinta sa mananc mai mult in restul zilei, la pranz si seara, iar un stomac incarcat nu ma ajuta nici sa alerg cum trebuie, nici sa ma relaxez, nici sa dorm bine.

♥ De doua ori pe saptamana, martea si miercurea merg direct de la birou la antrenamente in Herastrau si pe pista de atletism Lia Manoliu. Nu mai merg acasa dupa program, tocmai pentru a evita sa pierd timpul pe drum si profit de moment sa rezolv din sarcinile de la birou. Am grija mereu sa am rucsacul cu echipamentul si alte obiecte necesare la alergat la mine. Daca as mai trece pe acasa poate nu as mai gasi cheful necesar sa ies din nou si mi-ar fi mai usor sa abandonez antrenamentul.

♥ In weekend-uri aleg sa ma trezesc la 6 pentru a merge la antrenamente in parcul IOR sau la concursuri de alergare, insa imediat dupa ma intorc acasa, iau micul dejun si … ma culc la loc doua sau trei ore.

♥ Aleg sa nu mai pierd serile in oras sau sa stau foarte tarziu la suc cu prietenii, prefer sa fiu la ora 11, 11.30 in pat pentru a ma odihni corespunzator. Am suficient timp sa stau cu prietenii mei si nu se supara daca eu plec mai devreme. Este important sa iti dai seama care sunt prioritatile tale in fiecare moment al vietii si sa alegi ceea ce este mai important pentru tine.

♥ Daca nu ajung la antrenamente strecor o alergare usoara in program, prin cartier, sau daca nu sunt in Bucuresti gasesc eu unde sa alerg macar 5km, indiferent cat de obosita sunt. Oricum alergatul alunga oboseala, daca ma urnesc sa ies din casa, dupa 30min ma simt mult mai fresh decat daca as fi ramas in casa. Eu dorm mult mai bine dupa alergare si un dus.

♥ In zilele in care nu alerg sau in care alerg dimineata, incerc sa ajung la relaxare la piscina si sauna, profit de ocazie sa ma vad cu prietenii, sa ies la un restaurant sa mananc ceva bun, sa merg la o plimbare in parc, sa ies din Bucuresti sau chiar sa dorm mai mult.

♥ Dedic intotdeauna o zi sau doua pe saptamana pentru odihna. Ca sa nu ma accidentez si sa nu ma epuizez, este important pentru mine sa imi dau seama cand sunt prea obosita ca sa mai alerg asa ca ma odihnesc, stau cu prietenii, merg la un film, citesc.

Stiu ca sunt persoane care in pauza de masa (de 1h sau 2h) ies la alergat sau merg la sala/piscina apoi mananca. Eu din pacate nu pot face acest lucru, unul dintre motivele principale fiind lipsa dusurilor de la birou. Cu cat ma gandesc mai mult la asta cu atat ma atrage mai tare ideea, chiar daca zona in care lucrez nu prea imi ofera vreo optiune de parc sau ruta de alergat.

Asadar, nu este imposibil sa merg la program la birou la un job full time si sa si ma preocup de a lucra pentru obiectivele mele. Am ales ce vreau sa fac, ce conteaza pentru mine, care sunt prioritatile mele si multumesc familiei si prietenilor mei pentru ca ma sprijina si nu se supara pe mine cand sunt prea obosita sau cand refuz o invitatie pentru ca am antrenamente.

Pe 10 septembrie prietenii mei se casatoresc si ma gandeam sa strecor semi maratonul Ciucas inainte de nunta. Plecare vineri seara, alergat sambata dimineata si recuperare cu dans si masa sambata seara 🙂

---

💕 QUESTIONS FOR YOU 💕

1. Voi cum va impartiti ziua? Aveti timp sa faceti ceea ce v-ati propus si sa si faceti sport?
2. Ce ponturi imi puteti oferi pentru a-mi imbunatati rutina zilnica?
3. V-ar tenta sa aveti dusuri la birou pentru a putea face sport in pauza de masa?

Ce ma tine motivata sa alerg zilnic 🌻💕

Primesc foarte des intrebari de la prietenii si familia mea (care nu alearga si nici nu au de gand sa se apuce de “asa ceva”) cum reusesc sa ma motivez si ce ma face sa “merg mai departe” in fiecare zi.

Cred ca stim cu totii ca majoritatea incepe “de luni” sa mearga la sala, sa tina o dieta, sa mearga cu bicicleta, sa alerge, sa nu mai fumeze, sa nu mai manance dulciuri, sa … orice. Si cum o minune dureaza doar 3 zile, iar miercuri nu prea se vad deloc rezultate, renunta. E mai usor sa stai in casa la Tv la serialul preferat, sa iesi la terasa sau sa stai in pat cu un castron de popcorn.

Un studiu spune ca daca au trecut 21 de zile de cand incerci sa faci ceva (21 fara tigari, dulciuri, sucuri, etc. sau 21 de alergat, sala, biciclit) corpul tau se obisnuieste cu noua stare si ii intra in “normal”, devine un obicei si fie nu mai simte nevoia de “drog” fie iti cere sa ii dai mai mult din noua activitate.

Chiar si-asa, daca nu exista motivatie, mereu gasim scuze (da, si eu gasesc sute de scuze ca sa nu fac ceva intr-o zi in care chiar nu am chef) dar pana la urma (nu de fiecare data, recunosc) reusesc sa imi dau singura un “sut in fund” si sa ma urnesc la treaba. Imi aduc aminte ca daca stau degeaba nu se intampla nimic si nu iti cade nimic din cer, fara munca.

Las aici cateva idei care pe mine ma ajuta sa continui antrenamentele, sa alerg chiar si-atunci cand nu am chef sa ma ridic din pat, sa fac miscare in fiecare zi a saptamanii:

• Am creat acest blog 🙂 Pe mine ma motiveaza sa stiu ca cineva imi citeste gandurile expuse aici, ca sunt oameni care isi rup din timpul lor sa vada ce am mai povestit eu, m-am obisnuit sa scriu aproape in fiecare zi, sa gasesc subiecte noi, sa povestesc despre ce imi trece prin cap.
• Mi-am cumparat o pereche de adidasi noi, roz, cand au fost reduceri maricele la magazine. Ii scot din cutie atunci cand vreau sa simt ca port ceva nou, cand vreau sa vad lumea in roz, cand partea feminina se activeaza si zice “da’ parca as purta ceva nou la antrenamente azi”.
• Ies la alergat fara ceas, fara programe care masoara distanta si pace-ul pe mobil, ma opresc cand simt, ma uit la oameni, la cladiri, la animale, la magazine. Nu conteaza decat sa ma simt bine, daca si ploua sau bate vantul deja e perfect. Daca vreau sa alerg cu ceas, folosesc un Garmin 620 (o sa-i fac un review in curand, nu il am de foarte mult timp si as vrea sa descopar mai bine ce si cum functioneaza).
• Schimb parcul sau ruta de alergat. Uneori ma plictisesc sa alerg mereu pe acelasi traseu, asa ca am momente cand ies in fata blocului, dau drumul la ceas (sa imi fac harta pe gps) si … alerg pe unde vad cu ochii. Ma decid pe loc daca fac stanga sau dreapta, daca o iau pe bulevard sau pe stradute ascunse sau daca sa ma duc in Cismigiu, in Herastrau, in IOR sau in parc Izvor.
• Ascult saptamanal un playlist diferit; mie imi place mult sa alerg cu muzica, imi schimb melodiile si genul muzical mereu, uneori ascult doar BUG Mafia si Parazitii, alteori rock sau opera, chiar si muzica clasica.
• Alerg catre “o rasplata”, fie o cafea rece la terasa preferata, fie o inghetata sau o felie de tort de ciocolata 🙂 🙂 fie catre Plazza Mall sa ma uit la magazine.
• Alerg cu un prieten cu bicicleta sau cu un grup de alergare. Daca nu am chef sa ies singura din casa, faptul ca trebuie sa ajung undeva sau sa ma intalnesc cu cineva ma face sa ma urnesc mai cu spor la drum.
• Citesc o carte despre alergat. Mereu ma motivez si ma incarc cu energie cand citesc experientele celor mai “vechi” si mai buni ca mine. Cartea mea preferata este Ultra marathon man a lui Dean Karnazes, de fiecare data cand o recitesc ma apuca un chef nebun sa ies pe usa sau sa ma inscriu la urmatoarea competitie.
• Ma inscriu la o cursa undeva peste doua sau trei luni ca sa am un motiv pentru care sa nu ratez nici o zi de antrenament. Imi doresc sa imi imbunatatesc timpii cu fiecare provocare si asta ma face sa trag de mine sa devin din ce in ce mai buna. Acum am pe lista Baneasa Trail Run, Semi maratonul de la Plopeni si Bucharest Marathon si punctul culminant al acestui an, Atena.
• Merg in Decathlon si imi cumpar o bustiera noua sau o pereche de colanti (uneori merge si cu o pereche de sosete colorate) pe care abia astept sa le scot la plimbare.
• Imi fac o programare la masaj sau la cosmetica a doua zi dupa o alergare lunga.
• Merg la piscina, jacuzzi si sauna (mi-am facut un abonament pe un an la World Class ca sa am motiv sa nu mai sar peste relaxare prin miscare si rasfat).
• Alerg prin ploaie. Nimic nu ma motiveaza mai mult ca vremea ploioasa, atunci ma simt cel mai “vie” si plina de energie.
• In fiecare zi caut citate si poze motivationale pe Pinterest sau We heart it. Unele din ele le downloadez si le pun wallpaper pe desktop sau telefon.
• Ies la alergat cu cineva care vrea sa incepe sa alerge. Alergam impreuna incet, stam de vorba, mergem la o cafea dupa. Ne motivam impreuna sa iesim din casa.
• Unoeri am nevoie sa ma gandesc la anumite chestii, sa imi limpezesc mintea sau pur si simplu sa fiu singura. Aleg sa alerg pentru ca gandesc mai limpede, imi simt corpul plin de endorfine si ma simt fericita.
• Ma cantaresc mai des decat inainte. Cand vad ca scade “cantarul” cu fiecare zi de alergat parca am mai mult spor sa ies pe usa.
• Ma gandesc la obiectivul meu (maratonul de la Atena) si la energia pe care o investesc atat eu cat si antrenorul meu in pregatirea pentru aceasta noua etapa.

Pe final, un decalog simpatic pe care l-am printat si l-am prins pe frigider:

321sport si Trupa lui Fane – bornele mele in drumul spre Atena

Asa cum am mai spus pana acum, eu am inceput sa alerg singura, prima oara in sala de sport pe banda si apoi in parcul Moghioros sau pe strazile din Drumul Taberei. Nici un moment nu mi-am imaginat ca in noiembrie, la nici un an de la inceput, voi alerga la maratonul “original” de la Atena, 42km. Cand 400m erau o provocare, 42km sunt o utopie.

Primul meu contact cu ce inseamna alergarea organizata a fost la 321sport, unde am inceput sa alerg in fiecare marti, apoi am descoperit Trupa lui Fane, unde ma antrenez si astazi. Ambele echipe reprezinta momente foarte importante din inca prea scurta mea poveste cu alergarea, dar care isi continua drumul mai frumos decat ma asteptam.

321sport a lui Radu Restivan este o gasca mare si frumoasa, care alearga in fiecare marti in Herastrau si unde oricine poate merge sa inceapa sa alerge, sa faca miscare, sa socializeze, sa cunoasca oameni noi. Ideea acestor alergari este sa ajute pe oricine isi doreste sa alerge primul semimaraton. Se alearga martea de la 19.30, intalnirea este la statuia lui Charles de Gaulle de la metrou Aviatorilor, fiecare alearga atat cat poate (1, 2, 3 ture de lac), nimeni nu este lasat in spate, iar la final ne asteapta pe toti un punct de hidratare (si mancare) organizat de membri care cumpara totul din banii lor. Avem chiar si tricouri personalizate, Radu a organizat si prima competitie 321 de alergare montana (VLC trail run and bike), muzica buna, incalzire cu Flavia inainte de alergare si la final exercitii cu greutatea corpului.

Recomand cu mare drag tuturor incepatorilor (dar si celor mai avansati, nu va fie teama) este un grup minunat, care te ajuta sa incepi deplasarea de la canapea la o viata activa dar si sa iti mentii aprinsa motivatia de a alerga. Pe mine m-a ajutat extrem de mult la inceput, cand simteam nevoia sa fie cineva langa mine, cand aveam nevoie de motivatie sa ies sa alerg, cand aveam nevoie de o vorba buna, un “sut in fund” ca sa nu ma opresc. Aici mi-am facut prieteni foarte buni (Cristiana, hello there), am redescoperit oameni pe care nu ii vazusem de ani zile, am convins colegi de birou sa inceapa sa alerge. In fiecare marti, 30 de oameni sau mai multi devin o mica familie pentru 2 ore !

Cand mi-am setat in minte ideea de a participa la maratonul de la Atena, prietena mea Irina mi-a povestit despre Trupa lui Fane. “Fane” est de fapt Stefan Oprina, unul dintre cei mai rabdatori si calzi oameni pe care i-am cunoscut. “Daca nu sti, te invata Fane. Daca nu poti, te ajuta Fane. Daca nu mai ai incredere, te motiveaza Fane.” Cam asta este ideea de baza a fiecarui antrenament al nostru, fie pe pista de atletism Lia Manoliu, fie in parcul IOR la statia Paris. Impreuna cu Rodica, sotia lui, are grija ca fiecare sa ne atingem obiectivul si sa urcam incet incet scara catre visul nostru.

De 2, 3 sau 4 ori pe saptamana tragem de noi sa fim mai buni, primim exercitii la elaborarea carora s-a muncit foarte mult inainte, sfaturi si suport moral. De cand merg pe pista de la Lia Manoliu sa ma antrenez impreuna cu trupa lui Fane, am realizat ca pot mai mult, ca energia, veselia si oamenii din jurul meu ma ajuta sa progresez. Am doar doua optiuni, sa raman la nivelul meu, sau sa cresc si sa imi indeplinesc visul de a alerga maratonul de la Atena in noiembrie, pregatita asa cum trebuie.

Diferenta nu este intre Radu si Stefan, intre 321 si trupa lui Fane, diferenta este numai intre obicetivele mele. Nu spun aici ca 321 este mai slab sau ca Trupa lui Fane este mai performanta sau mai importanta, nu asta este ceea vreau sa va transmit.

Va prezint doua optiuni, voua care sunteti inca la inceput de drum, la fel ca mine, din care sa alegeti daca va doriti mai mult de la acest sport. Mi se pare minunat ca doi oameni, Radu si Stefan, sustin sportul in Romania, isi dedica din viata lor noua, cand ar putea face orice altceva cu timpul lor.

Multumesc aici lui Radu si lui Stefan pentru increderea pe care o au in mine, pentru ca au vazut in mine mai mult decat am vazut eu initial si pentru ca ma ajuta, fiecare in felul lui, sa ajung acolo unde mi-am propus.

Ne vedem martea in Herastrau si in weekenduri in IOR la alergarea cu cele doua trupe soc 🙂

P.S. Stefan organizeaza un semimaraton in Plopeni, pe 24 Septembrie, fuguta la inscrieri cine isi doreste – AICI.

Stefan Oprina, s-a nascut in localitatea Plopeni, unde in urma cu 35 de ani a inceput practicarea atletismului la Clubul Metalul Plopeni devenind ulterior sportiv de performanta si antrenor de atletism, avand dorinta sa contribuie si sa promoveze acest sport in Romania si pe meleagurile unde a crescut si s-a format ca om, in aceasta directie.